Emil Boc vrea ca Programul “Prima casă 2″ să devină operaţional din 8 martie 2010

Premierul Emil Boc i-a cerut miercuri (3 martie 2010) ministrului de Finanţe, să discute cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, astfel încât acesta să încheie, până la sfârşitul acestei săptămâni, convenţiile cu băncile implicate în programul ”Prima casă 2”, care ar urma să devină operaţional din 8 martie.

Premierul a spus că programul trebuie să intre în vigoare mai repede decât a fost programat iniţial. “Cred că printr-un efort suplimentar putem ca, la sfârşitul acestei săptămâni, să se încheie toate convenţiile cu băncile, iar de 8 martie să fie un cadou pentru toţi românii şi româncele care doresc să meargă în continuare cu programul ‘Prima casă’, în oricare din formele lui – 60.000 de euro, 70.000 de euro sau 75.000 de euro, pentru că acum mingea este în terenul semnării contractelor cu băncile, dar trebuie urgentat acest lucru, pentru că oamenii nu ştiu că este treaba băncilor.

Ei se uită la Guvern”, a afirmat Emil Boc, la începutul şedinţei de Guvern. Băncile comerciale au depus oferte pentru credite de aproximativ 1,4 miliarde euro, la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), cu 50 la sută mai mult faţă de plafonul total, de 700 de milioane de euro, al instituţiei de garantare.

Pentru Programul ”Prima Casa 2” au depus oferte cu două mai multe bănci decât în ”Prima Casa 1”. Programul ”Prima Casa 2” nu este încă funcţional, în sensul că nu pot fi primite, încă, dosare pentru aprobarea garanţiilor de către Fond.
Preşedintele FNGCIMM, Aurel Şaramet, a explicat că “trebuie aprobat un ordin comun al Ministerului Finanţelor şi Ministerului Economiei, prin care să fie stabilite normele de aplicare şi procedurile de lucru”.

Citeste articolul integral

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply


Emil Boc vrea ca Programul “Prima casă 2″ să devină operaţional din 8 martie 2010