Interes in crestere pentru fondurile de actiuni administrate de Raiffeisen Asset Management
Bucuresti, 2 aprilie 2010. Desi indicele BET-XT este inca la un nivel de 43% din maximele inregistrate in vara anului 2007, activele administrate de S.A.I. Raiffeisen Asset Management in fondurile care au plasamente si in actiuni sunt la cel mai ridicat nivel de la infiintarea societatii, pe seama interesului in crestere al investitorilor in aceste tipuri de fonduri.
Totalul activelor administrate de societate este mai mare cu 100 mil EUR fata de finalul anului trecut.
Luna martie a anului 2009 a marcat finalul unei corectii adanci a pietelor de actiuni, ca urmare crizei financiare globale. La mai bine de un an de la acest moment, se constata si in Romania o revenire a interesului pentru fondurile ce aloca o anumita parte din plasamente in actiuni (fonduri cu capital protejat, mixte sau de actiuni). Aceasta evolutie este corelata cu imbunatatirea perceptiei investitorilor asupra pietei de actiuni, stimulata de intoarcerea trendului de crestere a cotatiilor.
Puternic afectata de criza financiara internationala, precum si de incertitudinile interne din plan economic si politic, BVB a suferit o corectie mult mai puternica fata de nivelurile maxime din 2007 comparativ cu celelalte piete din Europa Centrala si de Est. Fata de reperul cel mai ridicat din trecut, indicele BET-XT este la 42.6% din aceasta valoare, in timp ce indicele CECExt[1] se situeaza la nivelul de 66.5% din maxime. Cu toate acestea, dupa finalul corectiei in martie 2009, piata de la Bucuresti a recuperat mult mai repede, BET – XT a crescut cu 250%, iar CECExt cu 130%. O astfel de evolutie era fireasca, daca tinem seama ca in ultimele luni perspectia asupra climatului economic si politic s-a imbunatatit semnificativ, iar investitorii regionali considera piata romaneasca printre cele mai atractive.
In acest context, se constata o revenire progresiva a interesului investitorilor pentru fondurile cu expunere pe piata de actiuni. Activele administrate de S.A.I. Raiffeisen Asset Management in aceste tipuri de fonduri au ajuns la 140 mil RON la 1 apr 2010, cel mai inalt nivel de la lansarea pe piata a societatii in vara anului 2006. Expunerea cea mai mica pe piata de actiuni o detine fondul de pensii facultative Raiffeisen Acumulare, de aproximativ 20%, iar cea mai mare este specifica fondului deschis de investitii Raiffeisen Romania Actiuni, care are o expunere de 100% din active in actiuni.
Fata de sfarsitul anului trecut, aceste fonduri au cunoscut o crestere a activelor nete de la 100 la 140 mil RON. Cresterea a fost data de aprecierea titlurilor din portofolii, dar si de subscrierile nete, care numai in luna martie 2010 au depasit 11 mil RON.
Desi intrarile in fondurile cu profil de randament si risc mai ridicat cunosc o revenire, in continuare fondurile cu cea mai mare contributie la cresterea activelor administrate de S.A.I. Raiffeisen Asset Management sunt cele cu plasamente exclusiv in instrumente purtatoare de dobanda. Nivelul redus de risc si lichiditatea ridicata le fac adresabile unui public larg, in timp ce fondurile cu plasamente in actiuni sunt potrivite pentru investitori care pot tolera un anumit nivel de volatilitate si o perioada de detinere medie sau lunga.
La data de 31 mar 2010 totalul activelor administrate de societate a depasit echivalentul a 350 mil EUR, cu peste 100 mil EUR mai mult decat la finalul anului trecut.
Raiffeisen Asset Management se remarca in cadrul industriei locale de asset management in domeniul inovarii, fiind :
- prima din Romania care a directionat o parte din plasamentele de actiuni catre pietele externe, prin intermediul fondurilor Raiffeisen Prosper si Raiffeisen Benefit,
- prima si singura care a lansat un fond de investitii cu capital protejat, Raiffeisen Confort,
- prima si singura societate de administare a investitiilor care administreaza un fond de pensii facultative, Raiffeisen Acumulare,
- prima si singura societate de administrare care a lansat un fond cu plasamente pe piata valutara, Raiffeisen Strategii Valutare,
- singura societate de administrare care administreaza un fond cu plasamente in instrumente purtatoare de dobanda denominat in EURO, Raiffeisen Euro Plus.
Raiffeisen Asset Management este singura societate de administrare a investitiilor din Romania prezenta pe toate segmentele pietei administrarii investitiilor: fonduri deschise de investitii, fonduri inchise de investitii, portofolii individuale si fonduri de pensii facultative.SAI Raiffeisen Asset Management S.A. este a doua societate de administrare a investitiilor din Romania dupa total active, cu o cota de piata de 31,5% la 31 dec 2009.
Informatii despre distributia fondurilor de investitii Raiffeisen se pot obtine pe site-ul www.raiffeisenfonduri.ro, prin intermediul serviciului Raiffeisen Direct (la numarul de telefon 0 800 802 02 02, apelabil gratuit din reteaua de telefonie fixa de luni pana vineri intre orele 08:00-22:00, iar sambata intre orele 9:00-15:00) sau de la unitatile distribuitoare ale Raiffeisen Bank si Raiffeisen Capital & Investment.
Tags: fonduri de actiuni, raiffeisen, raiffeisen asset management















