Istoric pentru November, 2010


Creditul “Prima Casa” EUR de la Garanti Bank

Acest program presupune oferirea unui sprijin celor care isi doresc sa achizitioneze un imobil, si care nu detin in proprietate in momentul de fata nicio locuinta credit pentru programul prima casa, credit prima casa pentru achizitie imobil, prin programul prima casa putem achizitiona apartamente, garsoniere, vile, case, etc.
Detalii despre creditul prima casa de la garanti [...]

Prima Casă 2 a fost modificat – Pot beneficia de credite şi cei care au avut locuinţe

Programul Guvernamental Prima Casă 2 a fost modificat. Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a declarat, pentru The Money Channel, că a fost simplificată procedura de construire a unei locuinţe, prin asociere.  “Nu vor mai fi, vizavi de asociere nevoie de şapte persoane ci numai de două persoane. Şi asta simplifică foarte [...]

Vanzari reduse cu 63% in 2010 pentru Prima Casa 2

Diminuarea veniturilor unei im­por­tante parti din populatia tarii strica nu doar planurile dezvoltatorilor imo­bili­ari, ci si programele sociale gu­ver­na­men­tale, cum este si Prima casa 2. In po­fida perfectionarii si eficientizarii mer­sului birocratic al programului, ofer­ta imobiliara ce poate fi accesata prin instrumentele de finantare puse la dis­po­zitie de catre guvern in cadrul pro­gra­mului „Prima casa” [...]

BCR pune presiune pe piata dobanzilor la depozite cu 4% pe an la euro

BCR, cea mai mare banca dupa active, plateste o dobanda de 8% pe an la depozitele in lei pe trei luni deschise pana la sfarsitul acestui an, in timp ce pentru depozitele in euro cu aceeasi scadenta ridica miza la 4% pe an.Vezi sursa articol

ING: Bataia brokerilor pe listarea FP, problema de orgolii marunte

Lipsa de proiecte de pe piata ajunge sa genereze situatii cara ghioase precum contestatia depusa in august la selectia intermediarilor pentru listarea Fondului Proprietatea (FP) la Bursa de Valori Bucuresti, afirma Mihaela Batu, director general adjunct pe commercial banking al ING – membra a consortiului castigator al mandatului de listare.Vezi sursa articol

Trezoreria imprumuta un miliard de lei pe un an, la o dobanda de 7,22%

Trezoreria a plasat ieri integral o emisiune de certificate cu maturitatea de un an in valoare de un miliard de lei, in conditiile in care a acceptat sa plateasca un randament maxim de 7,29% pe an.Vezi sursa articol

Euro bate pasul pe loc, sub pragul de 4,3 lei

Leul a castigat ieri doar marginal teren in fata euro, nereusind astfel sa se cupleze la miscarea celorlalte monede din regiune, care s-au intarit vizibil, pe fondul atenuarii aversiunii investitorilor pentru activele considerate riscante.Vezi sursa articol

ATE Bank cauta clienti in Piata Amzei

ATE Bank, o banca de talie redusa controlata de un grup financiar elen, a ajuns sa opereze 12 unitati in Bucuresti, dupa ce a inaugurat o agentie in Piata Amzei.Vezi sursa articol

Ford spune ca jumatate din masinile vandute la anul vor fi finantate in sistem de leasing de UniCredit

Divizia de importuri a Ford Romania, cel de-al doilea constructor de pe piata locala, se asteapta ca cel putin 40% din vanzarile marcii americane sa se deruleze prin intermediul serviciului de finantare Ford Leasing, oferit in parteneriat cu UniCredit Leasing.Vezi sursa articol

BCR: Ratele fara dobanda pe card vor deveni o necesitate

BCR, cea mai mare banca locala dupa active, incearca sa impulsioneze vanzarile de carduri de credit oferind clientilor facilitatea de a plati cumparaturile facute la comerciantii parteneri in mai multe rate lunare, fara dobanda.Vezi sursa articol

Companiile stau cu banii in depozite dupa ce s-au ars cu speculatiile imobiliare

Companiile sunt din nou interesate de produsele de investitii oferite de banci pe fondul scaderii randamentelor pe piata imobiliara, dar isi mentin preferinta pentru depozitele standard in dauna produselor mai sofisticate deoarece nu au suficienta forta financiara, spune Cosmin Bucur, directorul Trezoreriei RBS Bank Romania.Vezi sursa articol

Afacerile asiguratorilor au scazut cu 4% in primele noua luni, la 1,5 mld. euro

Companiile de asigurari au subscris in primele noua luni prime brute in valoare de 6,3 miliarde de lei (1,5 mld. euro), in scadere cu 5% in lei sau 4% in euro, fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).Vezi sursa articol

400.000 de romani au ales serviciile medicale private

Doar competitia intre medici, clinici, spitale si chiar case de asigurari va aduce calitate in sistemul medical din Romania.Vezi sursa articol

Cea mai mare salvare din istoria lumii: 120 de miliarde de euro pentru Irlanda, ingenuncheata de propriile banci

Criza a fost provocata de incercarea de a acoperi hemoragia de zeci de miliarde de euro a bancilor irlandeze de catre stat.Vezi sursa articol

Nu ai experienta? Cum sa-l convingi pe angajator ca esti omul pe care il cauta!

Daca tocmai ai iesit de pe bancile scolii si n-ai lucrat nicio zi in facultate sau daca esti de mult timp in somaj si nu-ti gasesti nicio slujba care sa se potriveasca cu ceea ce ai facut anterior, tinzi sa spui la interviul de angajare ca nu ai experienta.Vezi sursa articol

Super oferte de Revelion sub 300 de euro!

Pana la 1 decembrie inca va ma puteti cumpara pachete turistice pentru vacanta de Revelion cu reducere sau va puteti face planul pentru o escapada pe cont propriu intr-una dintre tarile apropiate, in care hotelierii au preturi bune!Vezi sursa articol

Leul s-a apreciat usor, iar referinta BNR a coborat cu 0,15 bani, la 4,2957 lei/euro

Leul s-a apreciat usor, in prima parte a sedintei interbancare de luni, pe fondul sentimentului pozitiv de pe pietele din regiune, iar Banca Nationala a Romaniei (BNR) a calculat un curs oficial de 4,2957 lei/euro, cu 0,15 bani sub cel de vineri, de 4,2972 lei/euro.Vezi sursa articol

In Romania se vand 330 de masini pe zi

Romanii au cumparat in primele zece luni ale acestui an aproape 99.000 de autoturisme, cu 22% mai putine comparativ cu aceeasi perioada de anul trecut, respectiv intr-un ritm mediu de 330 de unitati pe zi, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).Vezi sursa articol

Vanzarile de asigurari de sanatate s-au dublat. Cat costa si care sunt avantajele

Romanii au cumparat in primele noua luni asigurari private de sanatate in valoare de 3,45 milioane de lei (0,8 milioane euro) cu 123% mai mult fata de anul trecut.Vezi sursa articol

Guvernul va introduce stimulente fiscale pentru producerea si cumpararea masinii electrice

Guvernul va introduce un pachet de stimulente financiare pentru incurajarea achizitiilor de masini electrice, destinate atat cumparatorilor, prin acordarea unei "prime ecologice", cat si producatorilor, prin deducerea cheltuielilor din impozitul pe profit sau acordarea de ajutoare de stat.Vezi sursa articol

Industria financiara locala, ajutata cu 650 de milioane de euro de patronii straini

In primele noua luni ale acestui an, bancile-mama au majorat capitalul social al sucursalelor din Romania cu peste 440 de milioane de euro, in crestere cu 60% fata de perioada similara a anului trecut, cand suma a fost de doar 275 de milioane de euro, conform Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC).Vezi sursa articol

Guvernul estimeaza ca bancile cu profit vor cumula castiguri de maxim doua miliarde lei

Guvernul estimeaza ca bancile cu profit vor cumula castiguri de maxim doua miliarde lei in acest an, usor mai mici decat in 2009, iar veniturile obtinute la buget din impozitul pe profitul institutiilor vor insuma numai 320 milioane lei, cu circa 1 miliard de lei sub valoarea din bugetul initial.Vezi sursa articol

Cati bani aduce patronului un angajat in Romania. In ce domenii lucreaza cei mai profitabili muncitori

Angajatii din constructii reprezinta categoria de personal care genereaza cele mai mari profituri angajatorilor pentru care lucreaza. Fiecare astfel de salariat ii aducea, in 2009, patronului sau 6.430 de lei in timp de un an.Vezi sursa articol

Capitalismul de stat sau cum prospera China cand Occidentul se chinuie sa se regaseasca

Puterile occidentale au atacat politica guvernului de la Beijing de a manipula cursul de schimb al yuanului pentru a-si ajuta exportatorii, dar in capitala Chinei criticile pe care Occidentul le face de cateva luni nu au ecou, scrie The Wall Street Journal.Vezi sursa articol

Ne intoarcem la saptamana de lucru de 6 zile? De ce tine Guvernul la secret noul Cod al Muncii!

S-a vorbit, de-a lungul timpului, de ziua de munca de 12 ore, de desfiintarea tuturor reglementarilor nationale in ceea ce priveste contractele de munca, urmand ca intelegerile sa se faca la nivel de ramura sau de unitate, sau despre simplificarea procedurilor de concediere.Vezi sursa articol